DELPHI, GRECIA

Delphi (sau Delfi) este un oras in Grecia antica, casa a Oracolului delfic in mitologia greaca, dedicat zeului Apollo si locuit de nimfa Cassotis, care era venerata in intreaga lume antica. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.

Locatie

Delphi se afla pe un platou in versantul Muntelui Parnassus. Ramificarea semicirculara se cheama Phaedriades, de aici se vede Valea Pleistos. La aproximativ 15 km. sud-vest de Delphi se afla orasul-port Kirrha in Golful Corintean.

Legenda

Numele de ‘Delphi’ provine probabil de la Delphinios, un epitet atasat lui Apollo pentru a reda legatura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoti din Creta pe spatele delfinilor. Conform unei alte legende, Apollo a venit pe jos pana la Delphi din nord si s-a oprit la Tempe, un oras in Tesalia si a cules lauri, planta sacra pentru el. In comemorarea acestei legende, castigatorii Jocurilor Pitiene primeau o coroana de lauri culesi din Tempe.

Oracolul din Delphi

Dincolo de mit, istoria ne invata ca primul templu de la Delfi dateaza de la sfarsitul mileniului al ll-lea i.Hr. Agatat pe panta sudica a muntelui Parnas, incadrat de faleza roz Rhodini si de Flembucos, stanca de culoarea focului, intre care tasneste izvorul sacru de la Castalia, templul domina o campie acoperita de maslini, domeniul lui Apollo, interzis sa fie cultivat. La aproximativ 15 km. sud-vest de Delphi se afla orasul-port Kirrha in Golful Corintean. Pelerinii sosesc acolo fie pe mare, debarcand in micul port Kirrha, fie pe uscat, traversand stramtoarea Arachova. Delphi este un oras in Grecia antica, casa a Oracolului delfic in mitologia greaca, dedicat zeului Apollo si locuit de nimfa Cassotis, care era venerata in intreaga lume antica. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.

Incepand cu secolul al Vl-lea, orasul Delfi apare nu departe de templu, obtinandu-si resursele din trecerea pelerinilor. In 548, un incendiu devasteaza templul: el este reconstruit, mai mare si mai frumos, datorita unei subscriptii panelenice.

Pentru ca vaporii care se degajau din interiorul pamintului aveau o putere mai mare asupra femeilor decit a barbatilor, s-a hotarit ca numai femeile sa poata intra in legatura cu spiritul monstrului Pythos, pentru a afla previziunile despre viitor, acestea primind numele de femei pythice. Ele erau selectate din rindurile tinerelor din Delphi si trebuiau sa traiasca in cinste si austeritate. La oracolul din Delphi slujeau trei fecioare tinere care trebuiau la început sa treaca printr-un ritual de purificare, ce le dadea dreptul sa patrunda în subsolul sfînt al templului lui Apolo.

Inainte de a face profetii, fetele dormeau pe un pat din frunze de laur, pentru a putea capata puteri magice. Dimineata erau duse de catre preoti la izvorul sfînt Kastal, unde isi dadeau jos voalul si tunica scurta si se scaldau în apele reci ale izvorului de munte, pentru a se incarca astfel cu energia fortelor magice. Dupa aceea se deplasau la izvorul Kassotis, de unde inghiteau o gura de apa pentru a capata intelepciunea divina, fara de care nu puteau intra in contact cu zeul Apollo, apoi treceau prin fata zeitei Hestia si inspirau fum de tamaie, de ramuri de pin si diferite ierburi aromatice. Cand fetele dadeau semne ca s-au ametit, intrau in templu si raspundeau intrebarilor puse la vizitatori, facand previziuni despre viitor. Acestea erau facute in versuri si de multe ori aveau dublu sens, fapt care facea ca ele sa se adevereasca întotdeauna.

La inceput, oracolul este ascultat o data pe an. In fata succesului mereu crescand, preotii adopta un ritm lunar si folosesc doua, apoi trei preotese. Cu toate acestea, cei ce ajung sa le ceara sfatul asteapta adesea mai multe zile pana sa le vina randul. Aceste zile sunt consacrate ofrandelor, jertfelor si purificarilor. Se stropesc cu apa de la izvorul Castalia, deasupra caruia exista si azi gravata aceasta fraza: ‘O picatura ajunge bunului pelerin, cat despre cel rau, nici oceanul nu i-ar spala marsavia’. Oracolul este costisitor; solicitantul trebuie sa cumpere o prajitura foarte scumpa pe care sa o ofere pe un altar, in fata sanctuarului, apoi, pe un alt altar, el jertfeste o oaie sau o capra.

Pythia este intermediara intre zeu si oameni, este personajul cel mai important din sanctuar. Primele preotese sunt fecioare tinere, ne spune istoricul grec Diodor din Sicilia, insa traditia este modificata in ziua in care un barbat, manat de simturi, o violeaza pe una dintre ele. Atunci, ele sunt inlocuite cu femei in jur de 50 de ani, de obicei simple taranci din regiune.

Nu este necesar ca acestea sa posede vreun dar special pentru a indeplini aceasta functie: ele nu sunt decat instrumentul lui Apollo. In ziua oracolului, Pythia se purifica printr-o baie rituala si imbraca un costum de ceremonie. Apoi se instaleaza in fundul sanctuarului, pe un trepied de aur. Acolo, ea respira exalarea sacra (pneuma enthusi-astikon), si fara indoiala halucinogena, care se ridica dintr-o crapatura din pamant. Intra in transa, devenind vocea lui Apollo.

Urla, geme, ingana vorbe de neinteles pe care preotul (prophetes) le interpreteaza pentru a da un raspuns solicitantului. Prestigiul oracolului din Delphi a crescut deosebit de mult atunci cand grecii erau amenintati de persi, iar prin raspunsul dat de oracol s-a gasit solutia salvatoare. Se spune ca atenienii s-au strans in sanctuarul Pythiei si au intrebat-o: ‘Trebuie sa luptam impotriva armatelor lui Xerxes, regele persan care a cucerit cateva cetati grecesti si acum ameninta Atena, sau ar fi mai intelept sa predam armele?’. Prezicatoarea le-a raspuns: “Doar intariturile de lemn pot salva Atena!”. Politicianul Temistocle (526-460 i.Hr.), decriptand raspunsul oracolului, a ajuns la concluzia ca trebuie sa adune vasele de razboi in jurul Atenei pentru a o apara. Ciocnirea dintre atenieni si persi a avut loc in stramtoarea Salamina, in anul 480 i.Hr., si grecii au reusit sa obtina o rasunatoare victorie in aceasta batalie navala.

Datorita acestor pelerini, Delphi a devenit un important centru comercial, si de aici cultura greaca s-a raspîndit în întreaga lume civilizata.

Situl arheologic de la Delphi a fost inscris in anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Oracolul din Delphi

Regi sau ţărani, greci sau orientali, oamenii din Antichitate se duc la templul lui Apollo din Delfi pentru a afla, din gura Pythiei, ceea ce le rezervă destinul. în fiecare lună, sute de persoane aşteaptă spectaculoasa transă care dezvăluie cuvântul divin. Influenţa sa este aşa de mare, încât se hotărăsc războaie conform sfaturilor oracolului; s-ar fi prăbuşit imperii dacă nu i-ar fi dat ascultare. Printre lăcaşurile de cult greceşti un loc aparte îl ocupă oracolul din Delphi, considerat drept cel mai influent şi prestigios centru religios al Eladei.

În lliada, Homer ne povesteşte despre întemeierea templului. în vremuri obscure, situl adăposteşte un oracol dedicat vechii divinităţi a pământului, Gaia. El este păzit de cumplitul dragon Tifon. Pentru

a-şi însuşi locul, Apollo îl ucide pe Tifon într-o luptă eroică. Cadavrul monstrului, putrezind în acel loc, îi lasă numele său, Pytho, însemnând „eu fac să putrezească". Apollo se transformă după aceea în delfin (Delfi) şi deturnează o corabie cretană: echipajul formează primii servitori ai templului, iar zeul promite să vină în fiecare an ca să-i sfătuiască pe oameni.


Templul lui este situat în centrul universului. El simbolizează buricul lumii, marcat de o piatră numită Omphalostes. Zeus, preocupat să verifice acest lucru, dă drumul într-o zi la două acvile, câte una la fiecare capăt al pământului; ele se întâlnesc deasupra pietrei.

Numele de "Delphi" provine probabil de la Delphinios, un epitet ataşat lui Apollo pentru a reda legătura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoţi din Creta pe spatele delfinilor. Conform unei alte legende, Apollo a venit pe jos până la Delphi din nord şi s-a oprit la Tempe, un oraş în Tesalia şi a cules lauri, plantă sacră pentru el. În comemorarea acestei legende, câştigătorii Jocurilor Pitiene primeau o coroană de lauri culeşi din Tempe. Alţii mai consideră că denumirea oracolului vine de la cuvintul grecesc "delphos", care înseamnă "sin", "inima" - elenii asociind acest cuvânt cu forma de mamelon a locului din virful muntelui Parnas, care ducea către o peştera întunecoasă, locuită, după legendă, de un şarpe uriaş, Pythos, care îi omoră pe toti cei care cutezau să se apropie de aceasta grotă. Potrivit miturilor Greciei antice, Apolo, fiul Zeus, a ucis acest monstru si a inaugurat Jocurile Pythice.


În Oedip Rege, Sofocle, în secolul al V-lea Î.Hr., prezintă prin vocea locastei argumentele scepticilor. Oedip este îngrijorat de prorocirile unui ghicitor, locasta îl linişteşte: „Nu te îngrijora, deci, de ceea ce spui, ascultă-mă şi află că nici o fiinţă muritoare nu înţelege nimic din arta ghicitului, în puţine cuvinte îţi voi da dovezi de-ndată. O profeţie fu odată făcută lui Laios, nu voi spune că de către Apollo în persoană, ci de către servitorii lui. Destinul regelui trebuia să fie ca el să moară de mâna copilului care s-ar naşte din mine şi din el.

Totuşi, toată lumea spune că Laios a fost asasinat de bandiţi străini, cu mult timp în urmă, pe un drum foarte mare, iar când i s-a născut pruncul, nu s-au scurs nici trei zile, că el îi şi legă picioarele şi porunci să fie aruncat de către nişte mâini străine pe un munte la care nu se poate ajunge. în acest caz, Apollo nu şi-a îndeplinit prorocirea: nici fiul lui Laios nu şi-a ucis tatăl, nici Laios, lucru îngrozitor de care el se temea atât de mult, n-a murit de mâna fiului său. lată totuşi cum fuseseră aranjate lucrurile după avertismentele oracolului: nu te nelinişti deloc. Ceea ce zeul crede nece¬sar să facă cunoscut, el o face cu uşurinţă de unul singur".
(Oedip Rege, versurile 707-725)

Dincolo de mit, istoria ne învaţă că primul templu de la Delfi datează de la sfârşitul mileniului al ll-lea Î.Hr. Agăţat pe panta sudică a muntelui Parnas, încadrat de faleza roz Rhodini şi de Flembucos, stânca de culoarea focului, între care ţâşneşte izvorul sacru de la Castalia, templul domină o câmpie acoperită de măslini, domeniul lui Apollo, interzis să fie cultivat. La aproximativ 15 km sud-vest de Delphi se află oraşul-port Kirrha în Golful Corintean. Pelerinii sosesc acolo fie pe mare, debarcând în micul port Kirrha, fie pe uscat, traversând strâmtoarea Arachova. Delphi este un oraş în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo şi locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în întreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.

Începând cu secolul al Vl-lea, oraşul Delfi apare nu departe de templu, obţinându-şi resursele din trecerea pelerinilor. In 548, un incendiu devastează templul: el este reconstruit, mai mare şi mai frumos, datorită unei subscripţii panelenice.

Pentru ca vaporii care se degajau din interiorul pamintului aveau o putere mai mare asupra femeilor decit a barbatilor, s-a hotarit ca numai femeile sa poata intra in legatura cu spiritul monstrului Pythos, pentru a afla previziunile despre viitor, acestea primind numele de femei pythice. Ele erau selectate din rindurile tinerelor din Delphi si trebuiau sa traiasca in cinste si austeritate. La oracolul din Delphi slujeau trei fecioare tinere care trebuiau la început sa treaca printr-un ritual de purificare, ce le dadea dreptul sa patrunda în subsolul sfînt al templului lui Apolo.

Înainte de a face profetii, fetele dormeau pe un pat din frunze de laur, pentru a putea capata puteri magice. Dimineata erau duse de catre preoti la izvorul sfînt Kastal, unde îsi dadeau jos voalul si tunica scurta si se scaldau în apele reci ale izvorului de munte, pentru a se încarca astfel cu energia fortelor magice. Dupa aceea se deplasau la izvorul Kassotis, de unde înghiteau o gura de apa pentru a capata întelepciunea divina, fara de care nu puteau intra în contact cu zeul Apolo, apoi treceau prin fata zeitei Hestia si inspirau fum de tamâie, de ramuri de pin si diferite ierburi aromatice. Cînd fetele dadeau semne ca s-au ameţit, intrau în templu si raspundeau întrebarilor puse la vizitatori, facînd previziuni despre viitor. Acestea erau facute în versuri si de multe ori aveau dublu sens, fapt care facea ca ele sa se adevereasca întotdeauna.

La început, oracolul este ascultat o dată pe an. În faţa succesului mereu crescând, preoţii adoptă un ritm lunar şi folosesc două, apoi trei preotese. Cu toate acestea, cei ce ajung să le ceară sfatul aşteaptă adesea mai multe zile până să le vină rândul. Aceste zile sunt consacrate ofrandelor, jertfelor şi purificărilor. Se stropesc cu apă de la izvorul Castalia, deasupra căruia există şi azi gravată această frază: „O picătură ajunge bunului pelerin, cât despre cel rău, nici oceanul nu i-ar spăla mârşăvia". Oracolul este costisitor; solicitantul trebuie să cumpere o prăjitură foarte scumpă pe care să o ofere pe un altar, în faţa sanctuarului, apoi, pe un alt altar, el jertfeşte o oaie sau o capră.

Pythia este intermediara între zeu şi oameni, este personajul cel mai important din sanctuar. Primele preotese sunt fecioare tinere, ne spune istoricul grec Diodor din Sicilia, însă tradiţia este modificată în ziua în care un bărbat, mânat de simţuri, o violează pe una dintre ele. Atunci, ele sunt înlocuite cu femei în jur de 50 de ani, de obicei simple ţărănci din regiune.

Nu este necesar ca acestea să posede vreun dar special pentru a îndeplini această funcţie: ele nu sunt decât instrumentul lui Apollo. în ziua oracolului, Pythia se purifică printr-o baie rituală şi îmbracă un costum de ceremonie. Apoi se instalează în fundul sanctuarului, pe un trepied de aur. Acolo, ea respiră exalarea sacră (pneuma enthusi-astikon), şi fără îndoială halucinogenă, care se ridică dintr-o crăpătură din pământ. Intră în transă, devenind vocea lui Apollo.

Urlă, geme, îngână vorbe de neînţeles pe care preotul (prophetes) le interpretează pentru a da un răspuns solicitantului. Prestigiul oracolului din Delphi a crescut deosebit de mult atunci când grecii erau ameninţaţi de perşi, iar prin răspunsul dat de oracol s-a găsit soluţia salvatoare. Se spune ca atenienii s-au strâns în sanctuarul Pythiei si au întrebat-o: "Trebuie sa luptam împotriva armatelor lui Xerxes, regele persan care a cucerit câteva cetăţi greceşti si acum ameninţă Atena, sau ar fi mai înţelept sa predam armele?". Prezicătoarea le-a răspuns: "Doar întăriturile de lemn pot salva Atena!". Politicianul Temistocle (526-460 î. Chr.), decriptând răspunsul oracolului, a ajuns la concluzia ca trebuie să adune vasele de război în jurul Atenei pentru a o apăra. Ciocnirea dintre atenieni si persi a avut loc în strâmtoarea Salamina, în anul 480 î. Chr., si grecii au reusit sa obtina o rasunatoare victorie în aceasta batalie navala

Datorita acestor pelerini, Delphi a devenit un important centru comercial, si de aici cultura greaca s-a raspîndit în întreaga lume civilizata.

Situl arheologic de la Delphi a fost înscris în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Delfi, cel mai mare sanctuar al Greciei Antice

Delfi este un sat mic care trăieşte din turism. Are două străzi principale înţesate de restaurante, magazine şi hoteluri. Cu toate acestea acest sat mic este considerat „buricul lumii”, centrul universului. Acesta conţine un sit arheologic sublim. Turişti din lumea întreagă vin aici să admire acest sanctuar spectaculos.
Delfi vine din grecescul „delphos” însemnând „inimă”, „sân”

Delfi a trăit în epoca antică o răspândire religioasă şi morală considerabilă. Legenda povesteşte că primul sanctuar, numit Pytho, era păzit de un dragon oribil. Phyto teroriza oraşul. Într-o zi, Apolo, a slobozit doi vulturi în cele două extremităţi ale ţării. Când Apollon a ajuns la Delfi, l-a ucis pe Pytho, fiind condamnat să păzească trupele regelui Thessalia pentru a se purifica în urma acestui asasinat. Sanctuarul a fost dedicat zeului Apolo.

Datorită Pythiei, ( oracolul ), Delfi a avut un rol important în Grecia. Nu se lua nicio decizie fără ca acesta să fie consultat.
Două sanctuare magnifice

Delfi e compus din două sanctuare: cel în onoarea lui Apolo şi unul mai modest, rezervat Atenei Pronaia.

Situl de la Marmaria adăposteşte templul Atenei Pronaia, construit la sfârşitul secolului al VI-lea î.e.n. Lângă acest templu se află altarele Atenei şi al lui Zeus. Tot lângă acest templu se află unul din cele mai celebre monumente ale sit-ului, „tholos-ul” datând din 370 î.e.n. Tholos-ul este o construcţie circulară. Marmura sa este adusă din Atena. Acest edificiu este perfect.

Uriaşa sală de gimnastică din anul 330 î.e.n, servea drept teren de antrenament atleţilor care participau la Jocurile Pythice. Este cel mai mare complex sportiv din Grecia Antică. Astăzi se mai pot vedea stadionul destinat luptătorilor şi piscina rotundă.

Sanctuarul lui Apolo este un sit extraordinar. Deasupra se află teatrul. Acesta putea primi 5000 de spectatori. Grecii organizau aici sărbătorile delfice în cinstea lui Apollon.

Un stadion pentru sportivi

Datând din secolul III î.e.n. stadionul Delfi deţine o pistă cu o lungime de 178m şi o lăţime de 26m. Acesta se află pe cel mai înalt loc din oraş. De fapt, toate stadioanele din Antichitate erau construite pe terenuri înalte altfel spus, mai aproape de zei. Gradenele acestui stadion imens puteau primi 6500 de persoane. Acest stadion gigantic s-a conservat foarte bine. Pe acest stadion aveau loc jocurile phythice, competiţii sportive sau intelectuale.

Templul Pythiei

6 temple în cinstea zeului Apolo au fost ridicate de-a lungul timpului. Ruinele templului lui Apolo care se văd azi datează din secolul IV î.e.n. Acesta a fost construit, în urma unui incendiu, pe ruinele unui alt templu, mai vechi. Într-o sală din acest templu oficia Pythia. Pythia rostea prezicerile neclare şi interpretabile aşezată pe un trepied din bronz. Acest oracol era ales dintre tinerele fete frumoase şi încă caste. Apoi grecii au optat pentru femei în jur de 50 de ani îmbrăcate în tinere fete.

Această zonă oferă şi un spaţiu destul de mare pentru sporturi de iarnă, pe muntele Parnasius.
Se găsesc plaje la Itea, Kirra şi Galaxidi. Aici bogăţia ruinelor este împletită cu minunaţii munţi făcând din Delfi o importantă atracţie turistică.

Autor: Patcas Ramona

Delphi este un oras modern din Grecia. Delphi este localizat la poalele muntelui Mount Parnassus, langa Sanctuarul lui Apollo, locul Oracolului din Delphi din perioada antica. Din oras se poate ajunge in Atena cu masina in 2 h si jumatate. Orasul se bucura de un climat de tip mediteranean, cu veri insorite si uscate si cu ierni blande si ploiase. In perioada estivala, temperaturile sunt intre 17oC si 28oC. Atractia principala este situl arheologic Delphi. Acesta include Templul lui Apollo, Trezoreria Ateniana, Stadionul si Teatrul. Datand din secolul 6 i.Hr., aceste impresionante ramasite ale Greciei Antice ofera o incursiune de neuitat in timp. De asemenea in timpul iernii, orasul modern Delphi ofera turistilor partii de sky. Sporturile de iarna sunt foarte cautate in acest oras de la poalele muntilor. La 180 de km se gaseste cel mai apropiat aeroport: Aeroportul International El Venizelos, Atena.

O vizită la Delfi, templul zeului Apolo de la poalele Muntelui Parnas, din Grecia centrală, este obligatorie pentru oricine ajunge in ţara vechilor zei.

"Buricul pămăntului". Omphalos, in greaca veche. Piatra care reprezenta centrul lumii şi al universului era plasată in templul dedicat lui Apolo, din complexul religios de la Delfi. Zeul luminii şi al medicinei, considerat cel mai reprezentativ zeu al regimului diurn din panteonul grec, şi-a avut "sălaş" la Delfi incă din timpuri indepărtate. Ruinele care s-au păstrat pănă in ziua de azi datează din secolul

al VI-lea i.Hr. Iar "buricul pămăntului" poate fi văzut astăzi la muzeul deschis lăngă ruinele sanctuarului din Delphi. Muzeul adăposteşte opere de artă recuperate din situl dedicat zeului Apolo, fiind considerat unul dintre cele mai importante muzee despre arta antică in Grecia.

ORACOL. Pentru vechii greci, sanctuarul zeului luminii era considerat unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj. Legendara preoteasă a lui Apollo, Pythia, ale cărei viziuni despre viitor se spunea că erau transmise direct de zeu, a patronat oracolul din Delfi incepănd din secolul al VIII-lea i.Hr pănă in secolul al IV-lea d.Hr, avănd o extraordinară influenţă intr-o lume dominată in totalitate de bărbaţi. Preotesele care purtau titlul de Pythia erau deseori alese din familii de condiţie inaltă, fiind personaje erudite. Insă ca regulă, preoteasa care avea să rostească celor interesaţi profeţiile trimise de Apolo era selectată dintre preotesele care il slujeau pe zeu in templul său din Delfi.

Mască rituală impodobită cu decoraţiuni de aur, descoperită in ruinele templului de la Delfi. Aceasta este doar o piesă a colecţiei de bronzuri şi obiecte aurite recuperate din complexul de temple.

Statuie de tănăr (kouros), datănd din secolul

al VI-lea, i.Hr. Este reprezentativă pentru stilul dedalic, detaliile sale fiind extrem de precis şi rafinat tratate pentru o sculptură din această perioadă.

Cunoscute ca "gemenii din Argos", cele două statui, datănd din jurul anului 580 i.Hr., sunt reprezentative pentru perioada arhaică in sculptura antică greacă. Numele lor: Cleonis şi Biton.

Statuile de marmură descoperite in complexul de la Delfi sunt exemple extraordinare de sculptură din epoca clasică a artei greceşti. Unele lucrări sunt aproape intacte, fiind expuse in muzeul de lăngă temple.

"Conducătorul de care" este considerată una dintre cele mai importante piese din expoziţia permanentă a muzeului. Statuia, turnată in bronz, are detaliile anatomice lucrate cu un rafinament unic.

Sfinxul de la Naxos, datănd din 560 i.Hr., era suspendat in vărful unei coloane ionice şi păzea partea interioară, unde accesul era interzis, a sanctuarului lui Apolo, unde Pythia primea răspunsurile zeului.

imagini recente

Pastele in Grecia

Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori din cadrul Bisericii Ortodoxe din Grecia, care nu urmeaza aceleasi canoane ca si Biserica Ortodoxa din Est. In sambata dinaintea primei zilei de Paste, Patriarhul ortodox deschide sigiliul usii de la mormantul lui Isus Hristos, care se afla in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim si iese cu Focul Sfant. Flacara pazita de inalte fete bisericesti si oficialitati ale guvernului grec este dusa cu avionul la Atena si apoi este transportata la o biserica mica din Agia Anargyroi in Plaka. De aici „iau lumina” toate bisericile din Attika si tot restul Greciei. Pastele in Grecia: traditii Sambata seara, oamenii se aduna la biserici aducand cu ei lumanari stinse. La miezul noptii, preotul anunta Invierea Domnului Isus Hristos („Hristos a inviat!”- "Xristos Anesth ") si le permite credinciosilor sa-si aprinda lumanarile din Flacara Sfanta care a fost adusa tocmai din Ierusalim. Dupa ce au fost indeplinite ritualurile, preotul binecuvanteaza mancarea pe care credinciosii au adus-o la biserica si care va fi servita la masa de Paste. Masa de Paste la greci Dupa slujba de Inviere, grecii servesc un fel de supa numita numita „magiritsa”, un fel de drob lichid. In schimb, la masa din prima zi de Paste, friptura de miel pe gratar, "kokoretsi", este nelipsita. Dis-de-dimineata carnea de miel este pusa pe gratar pentru a se frige incet, in timp ce aroma fripturii starneste apetitul mesenilor. Christopsomon ("painea lui Hristos") este o alta delicatesa greceasca constand intr-o bucata de paine rotunda care este decoarata cu o cruce si oua rosii. Apokries este o alta traditie greceasca, care se aseamana cu carnavalurile tinute de catolici. In Atena, in ultimele doua week-end-uri de Apokries oamenii imbraca diverse costumatii si merg la Plaka, „lovindu-se” unii pe altii cu niste bete din plastic care chitaie si aruncand cu confetti. In Tracia si Macedonia, tinerele imbraca un port traditional denumit Lazarins si colinda satele cantand piese cu o tematica religioasa. Bucataria Greceasca poate fi considerata una dintre cele mai bogate si felurite din lume. Folosirea retetelor simple, insa desavarsite de gust, a adus celebritate bucatarilor greci. Grecii sunt, asemenea romanilor, ortodocsi, iar traditiile lor sunt similare cu ale noastre. Bucatele pe care insa gre...

G R E C I A A N T I C A

Mitologia grecilor este extrem de bogata, mai intai prin faptul ca la crearea nenumeratelor figuri de zei, semizei eroi a contribuit imaginatia mai multor generatii si oameni de talent.

In conceptia vechilor greci zeii nu trebuiau izolati de muritori ci se amestecau in viata lor impiedicandu-le actiunile aducandu-le fericire s-au nenorocire.

Inainte de a-si inchipui chipurile zeilor grecii au atribuit puteri zeesti unor obiecte apoi unor animale si in cele din urma unor fiinte cu chip omenesc.

Uneori zeii se casatoreau cu muritoare sau invers cum ar fii TETIS, divinitatea marii, cu Peleu iar din casatoria lor a luat nastere AHILE.

JOCURILE OLIMPICE

La poalele muntelui Olimp era orasul Olimpia unde aveau loc jocurile olimpice in cinstea lui Zeus. Ele erau distractii organizate de magistrati spre marea bucurie a poporului. Se adunau din toate colturile lumii iar olimpiada avea loc odata la patru ani.

Solemnitatea dura cinci zile; incepea prin sacrificii aduse lui Zeus. Altarul era impodobit cu ghirlande de flori si toata noaptea se cantau rugaciuni acompaniate de instrumente (lira, kithara, fluiere si tobe).

A doua zi incepeau jocurile propriu-zise pe stadion si pe hipodrom. Pe stadion se desfasurau alergari concursuri de forta, lupta, box si pentatlonul. La lupte participantii se ungeau cu ulei penru a fi mai greu de imobilizat. La box isi inveleau mainile in piele impletita care aveau prinse din loc in loc lame de plumb ceea ce facea din acest sport unul foarte periculos. La pentatlon se cuprindea lupta, alergarea, saritura in lungime si aruncarea discului si a sulitei. Pe hipodrom aveau loc curse de cai. Se desfasurau in toate cele patru zile. Cursele de care erau intre vehicule cu doua roti si doi cai si intre care cu patru roti si cu doi cai sau patru cai.

Ultima zi era a triumfatorilor. Cei care se intorceau de la o lupta importanta pentru tara lor defilau incarcati cu arme stralucitoare in timp ce poporul ii aclama.

Nu numai pentru Zeus se faceau jocuri ci si pentru ATENA in orasul Kekrops. Semanau cu jocurile olimpice in prima parte cuprinzand curse de alergari, intreceri de care si lupte, si se deosebeau prin zilele dedicate concursurilor de poezie si muzica fiindca Atena simboliza forta gandirii si perfectiunii in arte si de la ea venisera catre oameni tainele stiintelor.

Subiectele acestor concursuri erau cantecele si poeziile. Aezii cei mai buni primeau cununa de lauri si onorurile adesea substantiale ale magistratilor.

Sarbatoarea se sfarsea cu un mars solemn pana la templul zeitei unde avea loc schimbarea de catre protese a peplos-ului de pe statuia zeitei.

Aceasta era facuta de catre FIDIAS din fildes si aur si o infatisa pe zeita purtand pe cap coiful cu cei doi grifoni si sfinxul, in mana cu o sulita, pe piept cu egida ornata cu capul Meduzei.

MITURI, MITOLOGIE

Din timpuri stravechi omul incearca sa-si explice diverse intamplari, fenomene naturale ce se petreceau sub ochii lui si le-a apropiat personificandu-le, dandu-le un nume si un chip. Legendele despre zei sau eroi care povestesc despre nasterea lumii sau despre originea unor ritualuri luand cate ceva din traditia poporului se numesc generic mituri.

Culegerea a mai multor mituri ale aceluiasi popor formeaza mitologia.Initial a fost de factura religioasa dar apoi a fost transformata in rapsodii. Printre cele mai frumoase mitologii se afla mitologia greaca.

EPOPEE

Caracterul esential folcloric al miturilor a fost modificat intr-un moment in care un poet le-a strans intr-o singura opera, intr-o epopee.In antichitate poezia era considerata inspiratie divina, venita de la zei. Poezia si poetii (azeii) erau apreciati in cetati mai ales la festivitati si sarbatori.

ZEI, SEMIZEI SI EROI

In orice religie orice mitologie exista o erarhie a personajelor. Nu e vorba doar de bun rau ci despre grade.

ZEII. Atotputernicia lor asupra uniu domeniu, spatiu, sentimentele oamenilor, viata este totus maleabila. Zeii sunt asemenea oamenilor se manie, se cearta, se tem, se sperie, se indragostesc, sunt gelosi, gresesc si uneori isi recunosc greselile. Sunt un fel de supraoameni ce tin in mana niste atribute ideale ale puterii, de care, de altfel, nu stiu totdeauna sa se foloseasca eficient. Singurul lor avantaj esential si diferentiator este nemurirea.

SEMIZEII. Sunt copii zeilor cu muritorii. Ei au iesite din comun si atribute supranaturale. Adesea se revolta contra autoritatii paterne si sunt pedepsiti aspru caci zeii se cam tem de forta lor. Daca zeii sunt descrisi ca avand infatisare umana, semizeii sunt imaginati prin excelenta cu atribute fabuloase: de pilda centaurii, monstrii, titanii, ciclopii…

EROII. De obicei sunt personaje reale carora li se atribuie, pentru slavirea nemuritorilor, calitati de exceptie, fapte iesite din comun, destine glorioase sau tragice, ca in mai toate legendele. Dupa moarte sunt primiti ca si semizeii, in Campiile Elizee sau aruncati in Tartar.