Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - Vasta

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez, localizata in asezarea Vasta, este una dintre cele mai minunate bisericute din lume, fiind unica prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidita pe un loc unde mai apoi au crescut copaci. Copacii au imbratisat-o si au strans-o la piept, insa fara a o deteriora. Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, in prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuta asezare din Arcadia, este cunoscuta lumii intregi pentru "miraculoasa bisericuta" a Sfintei Teodora de Peloponez. Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - biserica din care au crescut copaci Aceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeia, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor. Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei. Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: "Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci." Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit in Domnul sfanta.

Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII. Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-a schimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad. Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi. Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru. Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona.

Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica. Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul sfintei. Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata. Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeia a l-a acuzat pe "Teodor" ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria.

Ce spun oamenii de stiinta despre minunea din Vasta ? In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericutei din Vasta. Cercetatori de la Universitatea din Patras au venit special in Grecia pentru "a studia" minunea. Bisericuta se afla atat in purtarea de grija a Arhiepiscopiei locului, cat si sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare nationala. Minunea este evidenta: radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad pe nici o parte. Acoperisul are o grosime de doar cativa centimetri, peretii sunt si ei din piatra, fara crapaturi sau gauri. Radacinile nu se vad nici in interior, nici in afara. Datorita acestora, micuta cladire se afla sub o imensa presiune, in timp fiind necesare unele restaurari, dar minore, si mai ales din cauza curiozitatii unora lipsiti de experienta, care au incercat "sa inteleaga" misterul. Interventiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, insa mult prea putin. S-a hotarat sa se faca un test cu ultrasunete, peretii urmand a fi analizati bucatica cu bucatica.

Rezultatul cercetarilor au oferit cercetatorilor raspunsurile necesare pentru a primi abrobarile necesare restaurarii in intregime a monumentului. S-a vazut cum radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor, pana in pamant. Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit "un corp viu". Marturiile arheologilor raman insa si ele la aceeasi concluzie: aceasta este o minune, unica in lume si inca inexplicabila, cum radacinile au putut urma aceasta cale si cum bisericuta si acoperisul sunt neatinse. Loukas Constantin, geolog: "Nu exista explicatie din partea geologiei. Este vorba de o minune continua" (1987). Gheorghe Raptis, silvicultor: "Intregul fenomen depaseste orice explicatie logica, fireasca si stiintifica a omului" (1992). Elefterie Beligiannis, inginer: "De vreme ce vanturile care sufla acolo au puterea sa dezradacineze arbori, se intelege clar cu ce mare putere apasa cei 17 copaci asupra acoperisului" (1986). Elena Stavrogiannis, arhitecta: "Fenomen inexplicabil stiintific. Puterea greutatii si a vanturilor ar fi trebuit ca, datorita pozitiei bisericutei, dar si datorita constructiei provizorii a acesteia, si tinand seama si de vechimea ei, sa duca la distrugerea sa. Insa ea a ramas in picioare de atatea secole, fara stricaciuni serioase" (1993). Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: "Intreaga crestere, existenta si viata a copacilor de pe acoperisul bisericutei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeste, depaseste orice ratiune si explicare fireasca a omului. Aceasta arata o insusire rara: interventia lui Dumnezeu pentru faptura Lui, savarsirea minunii." Makrigiannis, geolog: "Saptesprezece uriasi sprijiniti pe nimic. Toti acesti arbori imensi sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperisul gros de cativa centimetri! Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru. Nici o radacina cat de mica nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crapatura care sa se datoreze lor! Atunci cand vantul bate printr-un copac urias al bisericutei, radacinile lui formeaza niste parghii atat de puternice, incat micul asezamant ar trebui sa se darame imediat. Ca geolog, sunt in masura sa stiu foarte bine ca zidurile s-ar fi crapat si s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atat mai mult ca sunt saptesprezece" (1993).

..........

Delphi Muzeul

Charioteer bronz, opera de arta a sarbatorit cea mai în Muzeul Delphi.

Sfinxul Naxian

Cele mai vechi notaţie de melodie. Foto

Pereche de statui colosale. Foto

Scutirea de la Trezorerie a Siphnians. Foto

Veşminte de cap cu şefii de aur. Foto

Statuia Cultul Antinous. Foto

Argos

Denumirea "Argos"

"Argos" este un nume grecesc clasic. Cele mai răspîndite sensuri sunt cele de "câine de aşteptare pentru Ulise Master întoarcerea sa în Ithaca, şi de oraşul vechi şi contemporane din Argos. Există o altă câteva sensuri toate legate de Grecia antică:

1 "Argos", Ulise "credincios câine credincios câine "Ulise a fost numit Argos. A aşteptat Master întoarcerea sa în Ithaca de peste un deceniu, şi a fost primul care a recunoscut un rege întoarce din războiul troian, chiar dacă a fost Ulise masqueradate ca un cerşetor de a descoperi ce se întâmplă în palatul său în timpul absenţei sale. Mitul menţionează că caine foarte vechi a murit doar după recunoaşterea stăpânul său să fi îndeplinit destinul lui de credinţă. Sperăm să găsească o reprezentare în curând. 2 "Argos", un grec oraş Una dintre cele mai vechi oraşe antice greceşti care a rămas în aceeaşi poziţie pe tot parcursul istoriei sale din perioada preistorica, prin intermediul istoriei antice, perioada bizantină şi ocupaţia turcească. Argos a avut loc, de asemenea, un rol important în primii ani de statul elen imediat după rebeliune împotriva turcilor în 1821 a distrus. De multe ori, dar niciodată nu a abandonat de cetăţenii săi, Argos a fost reconstruit rapid după fiecare distrugere. Astăzi, Argos este un mic oraş modern, cu o populaţie de aproximativ 30.000. Ea aparţine de prefectura Argolida în Peloponez. 3 "Argos", un erou grec antic Un erou grec antic, fiul lui Dias (Zeus) şi Niobe, "constructor" al oraşului Argos. El a fost căsătorit cu Oceanis Peitho, sau Ismini Asopis, sau Euadni Strymonis. copiii lui au fost Kriasos, Ekvasos, Peirasos, Epidavros, Tirint, Phorbas, Argos şi Iasos. Eroul este menţionat de Hesiodos, Pherekides, Evripides, Pausanias, Apollodoros şi Yginos. mormântul eroului a fost localizat în oraşul Argos Libia. cetăţenii considerat Argos el, ca primii care au introdus cerealele în oraş dinspre şi spre templul au fondat primul Demetra Libyssa (din Libia). 4 "Argos", un gigant mitic grec O cifră exceland ale mitologiei al oraşului Argos, un nativ gigant puternic, sau fiul sau Inachos Aginor sau Arestor sau Ismene. Zeita Hera la numit în calitate de gardian al lui Io (fiica Inachos şi unul dintre preotesele lui Hera). Io a fost mascat de către Hera, la o vacă pentru a evita "dragoste Dias, dar Hermes, în urma" comenzi Dias, ucis Argos şi a furat Io. Argos ca un gardian este panoptis "(cel care vede totul)," tri-ophthalmos "(cine are 3 ochi)," tetra-ophthalmos "(cine are 4 ochi)," ekat-ophthalmos "(cine are 100 de ochi) sau "myriopos" (cel care are zeci de mii de găuri). El este reprezentat în două cu care se confruntă, sau ca având trupul acoperit cu ochii. Numele înseamnă genial "şi corpul său pline de ochi simbolizează cerul. Astfel, Argos poate fi considerată ca o formă de Dias.

Argos este un oras antic grecesc, care face parte din prefectura Argolida, în regiunea Peloponez. Ea are patru subdiviziuni principale: Kokla, Larissa, Akova, şi Timenio. Acest oras a trecut prin mai multe evenimente istorice interesante, iar trecutul ei se numără printre principalii factori care atrag turisti la terenurile sale.

oraşul Argos a fost un bastion important, şi a fost văzut de restul regiunii, ca o pată strategice. Această zonă a fost unul dintre primele locuri în regiune fiind locuita si pentru a deveni un oraş, numai egalat de acropola din Tirint si Micene.

În ori homeric, oraşul din Argos a fost condus de un discipol al lui Agamemnon, şi numele districtul în care acest oraş se află, Argolis, provine de la astfel de epoca. Mai târziu, în timpul romanilor, regiunea ar fi cunoscut sub numele de Argeia întrucât acesta a fost numele dat de către aceşti locuitori.

În timpul Războiului Persan, Argos a fost solicitat pentru a lupta şi a refuzat să facă acest lucru, care a cauzat să fie cumva dispreţuit de multe din oraşele vecine, pentru anumite perioade de timp. Acesta a fost unul dintre momentele cele mai critice şi dificile din istoria Argos, deşi a fost depăşită în curând şi să devină parte din trecut.

La începuturile secolului al 12-lea, una dintre cele mai interesante constructii din Argos a fost construit, castelul de la Larissa. Pe lângă această construcţie, acest oraş şi împrejurimile sale au primit mai multe clădiri şi construcţii uimitoare cu trecerea timpului, unele dintre ele pot fi încă observate.

In prezent, orasul Argos este cel mai mare oraş din prefectura Argolida, şi unul dintre cele mai vizitate de către turişti, de asemenea. Economia Argolis "se bazează în principal pe agricultură, şi portocale, precum şi a altor critici sunt printre principalele resurse ale oraşului. Există multe locuri interesante vizitatorii pot întâlni în timp ce acestea sunt în Argos, cum ar fi Muzeul de Arheologie sau multe constructii antice, acestea ar trebui să ceară informaţii despre atracţiile oraşului, în principal pentru a asigura respectarea nu lipsesc nici una dintre ele.

ΧΡΟΝΙΑ ΠΟΛΛA!!!

DELPHI, GRECIA

Delphi (sau Delfi) este un oras in Grecia antica, casa a Oracolului delfic in mitologia greaca, dedicat zeului Apollo si locuit de nimfa Cassotis, care era venerata in intreaga lume antica. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.

Locatie

Delphi se afla pe un platou in versantul Muntelui Parnassus. Ramificarea semicirculara se cheama Phaedriades, de aici se vede Valea Pleistos. La aproximativ 15 km. sud-vest de Delphi se afla orasul-port Kirrha in Golful Corintean.

Legenda

Numele de ‘Delphi’ provine probabil de la Delphinios, un epitet atasat lui Apollo pentru a reda legatura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoti din Creta pe spatele delfinilor. Conform unei alte legende, Apollo a venit pe jos pana la Delphi din nord si s-a oprit la Tempe, un oras in Tesalia si a cules lauri, planta sacra pentru el. In comemorarea acestei legende, castigatorii Jocurilor Pitiene primeau o coroana de lauri culesi din Tempe.

Oracolul din Delphi

Dincolo de mit, istoria ne invata ca primul templu de la Delfi dateaza de la sfarsitul mileniului al ll-lea i.Hr. Agatat pe panta sudica a muntelui Parnas, incadrat de faleza roz Rhodini si de Flembucos, stanca de culoarea focului, intre care tasneste izvorul sacru de la Castalia, templul domina o campie acoperita de maslini, domeniul lui Apollo, interzis sa fie cultivat. La aproximativ 15 km. sud-vest de Delphi se afla orasul-port Kirrha in Golful Corintean. Pelerinii sosesc acolo fie pe mare, debarcand in micul port Kirrha, fie pe uscat, traversand stramtoarea Arachova. Delphi este un oras in Grecia antica, casa a Oracolului delfic in mitologia greaca, dedicat zeului Apollo si locuit de nimfa Cassotis, care era venerata in intreaga lume antica. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.

Incepand cu secolul al Vl-lea, orasul Delfi apare nu departe de templu, obtinandu-si resursele din trecerea pelerinilor. In 548, un incendiu devasteaza templul: el este reconstruit, mai mare si mai frumos, datorita unei subscriptii panelenice.

Pentru ca vaporii care se degajau din interiorul pamintului aveau o putere mai mare asupra femeilor decit a barbatilor, s-a hotarit ca numai femeile sa poata intra in legatura cu spiritul monstrului Pythos, pentru a afla previziunile despre viitor, acestea primind numele de femei pythice. Ele erau selectate din rindurile tinerelor din Delphi si trebuiau sa traiasca in cinste si austeritate. La oracolul din Delphi slujeau trei fecioare tinere care trebuiau la început sa treaca printr-un ritual de purificare, ce le dadea dreptul sa patrunda în subsolul sfînt al templului lui Apolo.

Inainte de a face profetii, fetele dormeau pe un pat din frunze de laur, pentru a putea capata puteri magice. Dimineata erau duse de catre preoti la izvorul sfînt Kastal, unde isi dadeau jos voalul si tunica scurta si se scaldau în apele reci ale izvorului de munte, pentru a se incarca astfel cu energia fortelor magice. Dupa aceea se deplasau la izvorul Kassotis, de unde inghiteau o gura de apa pentru a capata intelepciunea divina, fara de care nu puteau intra in contact cu zeul Apollo, apoi treceau prin fata zeitei Hestia si inspirau fum de tamaie, de ramuri de pin si diferite ierburi aromatice. Cand fetele dadeau semne ca s-au ametit, intrau in templu si raspundeau intrebarilor puse la vizitatori, facand previziuni despre viitor. Acestea erau facute in versuri si de multe ori aveau dublu sens, fapt care facea ca ele sa se adevereasca întotdeauna.

La inceput, oracolul este ascultat o data pe an. In fata succesului mereu crescand, preotii adopta un ritm lunar si folosesc doua, apoi trei preotese. Cu toate acestea, cei ce ajung sa le ceara sfatul asteapta adesea mai multe zile pana sa le vina randul. Aceste zile sunt consacrate ofrandelor, jertfelor si purificarilor. Se stropesc cu apa de la izvorul Castalia, deasupra caruia exista si azi gravata aceasta fraza: ‘O picatura ajunge bunului pelerin, cat despre cel rau, nici oceanul nu i-ar spala marsavia’. Oracolul este costisitor; solicitantul trebuie sa cumpere o prajitura foarte scumpa pe care sa o ofere pe un altar, in fata sanctuarului, apoi, pe un alt altar, el jertfeste o oaie sau o capra.

Pythia este intermediara intre zeu si oameni, este personajul cel mai important din sanctuar. Primele preotese sunt fecioare tinere, ne spune istoricul grec Diodor din Sicilia, insa traditia este modificata in ziua in care un barbat, manat de simturi, o violeaza pe una dintre ele. Atunci, ele sunt inlocuite cu femei in jur de 50 de ani, de obicei simple taranci din regiune.

Nu este necesar ca acestea sa posede vreun dar special pentru a indeplini aceasta functie: ele nu sunt decat instrumentul lui Apollo. In ziua oracolului, Pythia se purifica printr-o baie rituala si imbraca un costum de ceremonie. Apoi se instaleaza in fundul sanctuarului, pe un trepied de aur. Acolo, ea respira exalarea sacra (pneuma enthusi-astikon), si fara indoiala halucinogena, care se ridica dintr-o crapatura din pamant. Intra in transa, devenind vocea lui Apollo.

Urla, geme, ingana vorbe de neinteles pe care preotul (prophetes) le interpreteaza pentru a da un raspuns solicitantului. Prestigiul oracolului din Delphi a crescut deosebit de mult atunci cand grecii erau amenintati de persi, iar prin raspunsul dat de oracol s-a gasit solutia salvatoare. Se spune ca atenienii s-au strans in sanctuarul Pythiei si au intrebat-o: ‘Trebuie sa luptam impotriva armatelor lui Xerxes, regele persan care a cucerit cateva cetati grecesti si acum ameninta Atena, sau ar fi mai intelept sa predam armele?’. Prezicatoarea le-a raspuns: “Doar intariturile de lemn pot salva Atena!”. Politicianul Temistocle (526-460 i.Hr.), decriptand raspunsul oracolului, a ajuns la concluzia ca trebuie sa adune vasele de razboi in jurul Atenei pentru a o apara. Ciocnirea dintre atenieni si persi a avut loc in stramtoarea Salamina, in anul 480 i.Hr., si grecii au reusit sa obtina o rasunatoare victorie in aceasta batalie navala.

Datorita acestor pelerini, Delphi a devenit un important centru comercial, si de aici cultura greaca s-a raspîndit în întreaga lume civilizata.

Situl arheologic de la Delphi a fost inscris in anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Oracolul din Delphi

Regi sau ţărani, greci sau orientali, oamenii din Antichitate se duc la templul lui Apollo din Delfi pentru a afla, din gura Pythiei, ceea ce le rezervă destinul. în fiecare lună, sute de persoane aşteaptă spectaculoasa transă care dezvăluie cuvântul divin. Influenţa sa este aşa de mare, încât se hotărăsc războaie conform sfaturilor oracolului; s-ar fi prăbuşit imperii dacă nu i-ar fi dat ascultare. Printre lăcaşurile de cult greceşti un loc aparte îl ocupă oracolul din Delphi, considerat drept cel mai influent şi prestigios centru religios al Eladei.

În lliada, Homer ne povesteşte despre întemeierea templului. în vremuri obscure, situl adăposteşte un oracol dedicat vechii divinităţi a pământului, Gaia. El este păzit de cumplitul dragon Tifon. Pentru

a-şi însuşi locul, Apollo îl ucide pe Tifon într-o luptă eroică. Cadavrul monstrului, putrezind în acel loc, îi lasă numele său, Pytho, însemnând „eu fac să putrezească". Apollo se transformă după aceea în delfin (Delfi) şi deturnează o corabie cretană: echipajul formează primii servitori ai templului, iar zeul promite să vină în fiecare an ca să-i sfătuiască pe oameni.


Templul lui este situat în centrul universului. El simbolizează buricul lumii, marcat de o piatră numită Omphalostes. Zeus, preocupat să verifice acest lucru, dă drumul într-o zi la două acvile, câte una la fiecare capăt al pământului; ele se întâlnesc deasupra pietrei.

Numele de "Delphi" provine probabil de la Delphinios, un epitet ataşat lui Apollo pentru a reda legătura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoţi din Creta pe spatele delfinilor. Conform unei alte legende, Apollo a venit pe jos până la Delphi din nord şi s-a oprit la Tempe, un oraş în Tesalia şi a cules lauri, plantă sacră pentru el. În comemorarea acestei legende, câştigătorii Jocurilor Pitiene primeau o coroană de lauri culeşi din Tempe. Alţii mai consideră că denumirea oracolului vine de la cuvintul grecesc "delphos", care înseamnă "sin", "inima" - elenii asociind acest cuvânt cu forma de mamelon a locului din virful muntelui Parnas, care ducea către o peştera întunecoasă, locuită, după legendă, de un şarpe uriaş, Pythos, care îi omoră pe toti cei care cutezau să se apropie de aceasta grotă. Potrivit miturilor Greciei antice, Apolo, fiul Zeus, a ucis acest monstru si a inaugurat Jocurile Pythice.


În Oedip Rege, Sofocle, în secolul al V-lea Î.Hr., prezintă prin vocea locastei argumentele scepticilor. Oedip este îngrijorat de prorocirile unui ghicitor, locasta îl linişteşte: „Nu te îngrijora, deci, de ceea ce spui, ascultă-mă şi află că nici o fiinţă muritoare nu înţelege nimic din arta ghicitului, în puţine cuvinte îţi voi da dovezi de-ndată. O profeţie fu odată făcută lui Laios, nu voi spune că de către Apollo în persoană, ci de către servitorii lui. Destinul regelui trebuia să fie ca el să moară de mâna copilului care s-ar naşte din mine şi din el.

Totuşi, toată lumea spune că Laios a fost asasinat de bandiţi străini, cu mult timp în urmă, pe un drum foarte mare, iar când i s-a născut pruncul, nu s-au scurs nici trei zile, că el îi şi legă picioarele şi porunci să fie aruncat de către nişte mâini străine pe un munte la care nu se poate ajunge. în acest caz, Apollo nu şi-a îndeplinit prorocirea: nici fiul lui Laios nu şi-a ucis tatăl, nici Laios, lucru îngrozitor de care el se temea atât de mult, n-a murit de mâna fiului său. lată totuşi cum fuseseră aranjate lucrurile după avertismentele oracolului: nu te nelinişti deloc. Ceea ce zeul crede nece¬sar să facă cunoscut, el o face cu uşurinţă de unul singur".
(Oedip Rege, versurile 707-725)

Dincolo de mit, istoria ne învaţă că primul templu de la Delfi datează de la sfârşitul mileniului al ll-lea Î.Hr. Agăţat pe panta sudică a muntelui Parnas, încadrat de faleza roz Rhodini şi de Flembucos, stânca de culoarea focului, între care ţâşneşte izvorul sacru de la Castalia, templul domină o câmpie acoperită de măslini, domeniul lui Apollo, interzis să fie cultivat. La aproximativ 15 km sud-vest de Delphi se află oraşul-port Kirrha în Golful Corintean. Pelerinii sosesc acolo fie pe mare, debarcând în micul port Kirrha, fie pe uscat, traversând strâmtoarea Arachova. Delphi este un oraş în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo şi locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în întreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.

Începând cu secolul al Vl-lea, oraşul Delfi apare nu departe de templu, obţinându-şi resursele din trecerea pelerinilor. In 548, un incendiu devastează templul: el este reconstruit, mai mare şi mai frumos, datorită unei subscripţii panelenice.

Pentru ca vaporii care se degajau din interiorul pamintului aveau o putere mai mare asupra femeilor decit a barbatilor, s-a hotarit ca numai femeile sa poata intra in legatura cu spiritul monstrului Pythos, pentru a afla previziunile despre viitor, acestea primind numele de femei pythice. Ele erau selectate din rindurile tinerelor din Delphi si trebuiau sa traiasca in cinste si austeritate. La oracolul din Delphi slujeau trei fecioare tinere care trebuiau la început sa treaca printr-un ritual de purificare, ce le dadea dreptul sa patrunda în subsolul sfînt al templului lui Apolo.

Înainte de a face profetii, fetele dormeau pe un pat din frunze de laur, pentru a putea capata puteri magice. Dimineata erau duse de catre preoti la izvorul sfînt Kastal, unde îsi dadeau jos voalul si tunica scurta si se scaldau în apele reci ale izvorului de munte, pentru a se încarca astfel cu energia fortelor magice. Dupa aceea se deplasau la izvorul Kassotis, de unde înghiteau o gura de apa pentru a capata întelepciunea divina, fara de care nu puteau intra în contact cu zeul Apolo, apoi treceau prin fata zeitei Hestia si inspirau fum de tamâie, de ramuri de pin si diferite ierburi aromatice. Cînd fetele dadeau semne ca s-au ameţit, intrau în templu si raspundeau întrebarilor puse la vizitatori, facînd previziuni despre viitor. Acestea erau facute în versuri si de multe ori aveau dublu sens, fapt care facea ca ele sa se adevereasca întotdeauna.

La început, oracolul este ascultat o dată pe an. În faţa succesului mereu crescând, preoţii adoptă un ritm lunar şi folosesc două, apoi trei preotese. Cu toate acestea, cei ce ajung să le ceară sfatul aşteaptă adesea mai multe zile până să le vină rândul. Aceste zile sunt consacrate ofrandelor, jertfelor şi purificărilor. Se stropesc cu apă de la izvorul Castalia, deasupra căruia există şi azi gravată această frază: „O picătură ajunge bunului pelerin, cât despre cel rău, nici oceanul nu i-ar spăla mârşăvia". Oracolul este costisitor; solicitantul trebuie să cumpere o prăjitură foarte scumpă pe care să o ofere pe un altar, în faţa sanctuarului, apoi, pe un alt altar, el jertfeşte o oaie sau o capră.

Pythia este intermediara între zeu şi oameni, este personajul cel mai important din sanctuar. Primele preotese sunt fecioare tinere, ne spune istoricul grec Diodor din Sicilia, însă tradiţia este modificată în ziua în care un bărbat, mânat de simţuri, o violează pe una dintre ele. Atunci, ele sunt înlocuite cu femei în jur de 50 de ani, de obicei simple ţărănci din regiune.

Nu este necesar ca acestea să posede vreun dar special pentru a îndeplini această funcţie: ele nu sunt decât instrumentul lui Apollo. în ziua oracolului, Pythia se purifică printr-o baie rituală şi îmbracă un costum de ceremonie. Apoi se instalează în fundul sanctuarului, pe un trepied de aur. Acolo, ea respiră exalarea sacră (pneuma enthusi-astikon), şi fără îndoială halucinogenă, care se ridică dintr-o crăpătură din pământ. Intră în transă, devenind vocea lui Apollo.

Urlă, geme, îngână vorbe de neînţeles pe care preotul (prophetes) le interpretează pentru a da un răspuns solicitantului. Prestigiul oracolului din Delphi a crescut deosebit de mult atunci când grecii erau ameninţaţi de perşi, iar prin răspunsul dat de oracol s-a găsit soluţia salvatoare. Se spune ca atenienii s-au strâns în sanctuarul Pythiei si au întrebat-o: "Trebuie sa luptam împotriva armatelor lui Xerxes, regele persan care a cucerit câteva cetăţi greceşti si acum ameninţă Atena, sau ar fi mai înţelept sa predam armele?". Prezicătoarea le-a răspuns: "Doar întăriturile de lemn pot salva Atena!". Politicianul Temistocle (526-460 î. Chr.), decriptând răspunsul oracolului, a ajuns la concluzia ca trebuie să adune vasele de război în jurul Atenei pentru a o apăra. Ciocnirea dintre atenieni si persi a avut loc în strâmtoarea Salamina, în anul 480 î. Chr., si grecii au reusit sa obtina o rasunatoare victorie în aceasta batalie navala

Datorita acestor pelerini, Delphi a devenit un important centru comercial, si de aici cultura greaca s-a raspîndit în întreaga lume civilizata.

Situl arheologic de la Delphi a fost înscris în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.